quand tu aimes une femme fragile, la delicatesse vient par lui-meme

chiar daca sufletul ei iti pare a fi de piatra, iar ea e dura si puternica la suprafata, niciodata sufletul ei nu va fi atat de puternic pe cat lasa impresia. pentru ca tu esti acea persoana in care ea si-a cazat din nou increderea oarba si infinita.
chiar daca peste increderea ei s-au prabusit mai toate cabanele in care a fost cazata, a scapat de fiecare data cu speranta ca va gasi ceva mai rezistent si puternic data viitoare. chit ca in timpul cat a ratacit singura si ranita pe strazile pustii si-a spus mereu ca nu va exista o data viitoare in care sa ajunga sa aiba nevoie sa se cazeze intr-o alta cabana, mereu a existat speranta aceea. speranta de a gasi ceva mai bun, care sa reziste, sa o protejeze, sa o faca sa se simta bine, sa vrea sa se cazeze acolo,in cabana ta.
iar tu esti salvarea ei acum. esti persoana care a facut-o sa vrea sa aiba incredere, chiar daca i-a fost ingrozitor de frica, pentru ca de fiecare data, indiferent de cabana, increderea i-a fost zdrobita, iar sufletul luat la bataie si calcat in picioare de catre persoanele de la care se astepta cel si cel mai putin. cat despre orgoliu, atata vreme cat vrei sa-ti lasi increderea sa se cuibareasca undeva, la adapost, orgoliul e si el, la fel ca sufletul, batjocorit, mestecat, rupt, haituit si apoi aruncat, mototolit, la groapa de gunoi.


acum s-a lasat pagubasa si are incredere deplina in tine. dar cu fiecare zi, tu ii faci sa-i fie din ce in ce mai greu sa vrea sa aiba incredere in tine, ii inspiri teama ca maine cabana s-ar putea prabusi. increderea ei s-a cazat la tine, si avea de gand sa stea pe-acolo destul de multa vreme, dar tu ai inceput sa darami, caramida cu caramida, unul cate unul, peretii candva rezistenti ai cabanei..

je crois qu'il s'appelle 'amour'

cand nu mai ai niciun alt gand in minte si simti fiori pe sira spinarii si fluturi zbatandu-se in stomac si te-nrosesti din orice si esti zambitor si emani o stare de euforie si te porti dragut cu toata lumea, eu cred ca se numeste dragoste.

losing again

totul se-ntampla, intr-un fel sau altul, cu un scop. nu stii mereu ce vrea sa insemne fiecare detaliu nesemnificativ care ti se intampla, dar, daca scormonesti adanc in sufletul tau, iti dai seama pana la urma. nu cred in destin, dar coincidentele nu sunt intamplatoare. nu cand se intampla cu acel scop pe care il tii ascuns de toata lumea, inclusiv de tine, si ti-e mult prea teama sa recunosti ca ascunzi ceva. ti-e atat de teama incat te minti si pe tine, incercand sa-ti insusesti un adevar care stii ca nu e adevarat, dar incerci sa te ascunzi pentru ca te-ai saturat de atata fuga de adevarurile pe care le stii doar tu.
iar dupa o intamplare dezamagitoare si ravasitoare, ti-e mult mai greu sa accepti pe cineva aproape de tine, ti-e mai greu sa te deschizi decat iti era inainte, esti mai precaut si iti construiesti in jurul tau un zid care poate indeparta 1000 de spartani salbatici deodata. te inchizi in tine si nu accepti nimic, tot ce se intampla in jurul tau e doar un spectacol in cadrul caruia tu nu iti doresti de niciun fel sa participi pentru ca stii ca zidul are, totusi, undeva, o crapatura, un fel de calcaiul lui Ahile, care-ti poate darama intreaga munca pe care ai depus-o pentru a te apara. tot ce afisezi e o masca, asta pana cand cineva indrazneste sa incerce sa se catere pe zidul tau, sa patrunda inauntru si sa te priveasca in ochi, sa-ti atinga fata si sa ramana uimit de ceea ce tu ai ascuns lumii pana atunci. iar apoi, te ia de mana si, dupa lungi incercari, te convinge ca poti darama zidul, pentru ca ai pe cineva alaturi, pe cineva de incredere care va ramane tot timpul langa tine, indiferent de rautatea care exista inafara zidului tau protector. iar atunci, chiar cand esti gata sa darami zidul, folosindu-te de crapatura aceea mica, se-ntampla ceva si iti cade tot cerul in cap. asta se numeste coincidenta.
iar acum ai facut greseala. cel de langa tine iti cunoaste slabiciunea, iti poate darama zidul oricand.

coincidente, nu destin.

draga anonymous

imi pare bine sa aud ca anonymousul de la postul cu bauturile nu esti tu, pentru ca eu am baut shoturi de vodka si m-a semi stresat commentul ala.

imi pare rau ca nu mai scriu asa des pe blog, dar am fooooarte multa treaba si nu mai am timp sa imi umblu prin cutiutele din diferite locuri ale mintii si sa gasesc chestii interesante pe care sa le insir pe aici.

si inca un imi pare rau, dar prietenii pe care-i am acum sunt absolut geniali si nu au cum sa ma dezamageasca, nu stiu de ce ai impresia asta.

si un ultim imi pare bine ca cineva inca citeste rabla mea de blog, o sa ma apuc din nou de scris mai des, dar dupa ce trec de perioada asta super mega aglomerata.

si cam atat.