ultima noapte de dragoste

cu ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar, cu neastamparul trupului tanar, cu gura necontenit umeda si frageda, cu o inteligenta care irumpea, izvorata tot atat de mult din inima cat de sub runte, era, de altfel, un specatacol minunat. izbutea sa fie adorata de camarazi, baieti si fete deopotriva, caci infrumuseta toata viata studenteasca. stiau toti orele ei de cursuri si i se pretuia prezenta, ca unei adevarate vedete, fragile si mici, pe vastele culoare. facea totul cu pasiune. uneori, ispravile ei tineau de miracol. cand am inceput sa studiez filosofia din timpurile mai noi si mai ales problema spatiului si timpului, am simtit nevoia sa audiez un an de zile un curs de matematici superioare, facut de un profesor savant, de reputatie europeana. si ea,care nu urma decat franceza si romana, care avea oroare de matematici-fusese de doua ori corigenta din cauza lor-, numai ca sa fim impreuna, ma insotea si asculta acum, o ora pe saptamana, serioasa si cuminte ca un catelus, principiile generale ale calculului diferential. partea nazdravana era ca, desi in linii generale nu intelegea nimic desigur, dupa un curs punea surprinzatare intrebari despre unele detalii(si cum intreba de pasionat..). nu mai vorbesc ca nu lipsea nici de la cursul de enciclopedia filosofiei, unde afla noutati despre viata celulara. de altfel, in scurta vreme, a trebuit sa ne mutam impreuna, pentru ca nu mai puteam sta nici cateva ceasuri despartiti unul de altul. era o gospodarie boema, cu prieteni si prietene, tineri, cu sarbatori mici improvizate, pline de veselie si de neprevazut. madria de a oferi o "masa" lua proportii de eveniment,care cerea preocupari de o sptamana, excursia la Mosi si strengaria de a ne da in calusei, de a manca floriele si a bea un tap de bere, era..orgie.bucuria nevesti-mii, cand-stiind aniversarile prietenilor nostri- le pregatea mici daruri, surprize, era tot atat de mare ca a lor. a fost poate vremea cea mai frumoasa din casnicia noastra.

[...]

evident, ma intreb uneori daca eu nu-mi fac singur aceasta suferinta, daca nu cumva, prin exceptie, oricine vorbeste despre dragoste n-ar trebui sa se indoiasca si sa evite sa vorbeasca in numele celorlalti- ba cred ca niciodata n-ar trebui sa foloseasca, vorbind, persoana a treia-, pentru ca sentimentele pe care le incearca sunt incomunicabile, vorbele cu care sunt etichetate nu corespund aceluiasi continut si, chiar daca e vorba de acelasi continut, intensitatea si durata sentimetului pot fi nesfarsit de felurite[...],incat oricine iubeste e un calator, singur in speta lui pe lume, si nu are drept decat sa banuiasca aceleasi sentimente si la altii, cata vreme nu corespunde cu ei decat prin mijloace atat de imperfecte de comunicare, cum e cuvantul.

[...]

am inteles, din nou, ca iubirea fizica e o frumoasa profanare. e nevoia amara de a zdrobi, de a razi intr-o imbratisare, odat cutrupul framantat, si sufletul, prizonier suav in el, in clipele acelea. si cu atat mai apriga e voluptatea acestei pangariri, cu cat mai plina de noblete e icoana rasurnata. cauti, crescand in exasperata, in smintita insurubare, durerile si bucuriile trecute, frumusetea luminoasa a fericirilor traite[...]jocuri de inteligenta neasemanate si melancolii zambitoare. e bucuria de a vedea, ravasita, lesinata de voluptate-prin tine-femeia draga cu sufletul zapacit de aceasta goana continua, si pe urma incremenit in spasm, cain fata unui miracol.