losing again

totul se-ntampla, intr-un fel sau altul, cu un scop. nu stii mereu ce vrea sa insemne fiecare detaliu nesemnificativ care ti se intampla, dar, daca scormonesti adanc in sufletul tau, iti dai seama pana la urma. nu cred in destin, dar coincidentele nu sunt intamplatoare. nu cand se intampla cu acel scop pe care il tii ascuns de toata lumea, inclusiv de tine, si ti-e mult prea teama sa recunosti ca ascunzi ceva. ti-e atat de teama incat te minti si pe tine, incercand sa-ti insusesti un adevar care stii ca nu e adevarat, dar incerci sa te ascunzi pentru ca te-ai saturat de atata fuga de adevarurile pe care le stii doar tu.
iar dupa o intamplare dezamagitoare si ravasitoare, ti-e mult mai greu sa accepti pe cineva aproape de tine, ti-e mai greu sa te deschizi decat iti era inainte, esti mai precaut si iti construiesti in jurul tau un zid care poate indeparta 1000 de spartani salbatici deodata. te inchizi in tine si nu accepti nimic, tot ce se intampla in jurul tau e doar un spectacol in cadrul caruia tu nu iti doresti de niciun fel sa participi pentru ca stii ca zidul are, totusi, undeva, o crapatura, un fel de calcaiul lui Ahile, care-ti poate darama intreaga munca pe care ai depus-o pentru a te apara. tot ce afisezi e o masca, asta pana cand cineva indrazneste sa incerce sa se catere pe zidul tau, sa patrunda inauntru si sa te priveasca in ochi, sa-ti atinga fata si sa ramana uimit de ceea ce tu ai ascuns lumii pana atunci. iar apoi, te ia de mana si, dupa lungi incercari, te convinge ca poti darama zidul, pentru ca ai pe cineva alaturi, pe cineva de incredere care va ramane tot timpul langa tine, indiferent de rautatea care exista inafara zidului tau protector. iar atunci, chiar cand esti gata sa darami zidul, folosindu-te de crapatura aceea mica, se-ntampla ceva si iti cade tot cerul in cap. asta se numeste coincidenta.
iar acum ai facut greseala. cel de langa tine iti cunoaste slabiciunea, iti poate darama zidul oricand.

coincidente, nu destin.