quand tu aimes une femme fragile, la delicatesse vient par lui-meme

chiar daca sufletul ei iti pare a fi de piatra, iar ea e dura si puternica la suprafata, niciodata sufletul ei nu va fi atat de puternic pe cat lasa impresia. pentru ca tu esti acea persoana in care ea si-a cazat din nou increderea oarba si infinita.
chiar daca peste increderea ei s-au prabusit mai toate cabanele in care a fost cazata, a scapat de fiecare data cu speranta ca va gasi ceva mai rezistent si puternic data viitoare. chit ca in timpul cat a ratacit singura si ranita pe strazile pustii si-a spus mereu ca nu va exista o data viitoare in care sa ajunga sa aiba nevoie sa se cazeze intr-o alta cabana, mereu a existat speranta aceea. speranta de a gasi ceva mai bun, care sa reziste, sa o protejeze, sa o faca sa se simta bine, sa vrea sa se cazeze acolo,in cabana ta.
iar tu esti salvarea ei acum. esti persoana care a facut-o sa vrea sa aiba incredere, chiar daca i-a fost ingrozitor de frica, pentru ca de fiecare data, indiferent de cabana, increderea i-a fost zdrobita, iar sufletul luat la bataie si calcat in picioare de catre persoanele de la care se astepta cel si cel mai putin. cat despre orgoliu, atata vreme cat vrei sa-ti lasi increderea sa se cuibareasca undeva, la adapost, orgoliul e si el, la fel ca sufletul, batjocorit, mestecat, rupt, haituit si apoi aruncat, mototolit, la groapa de gunoi.


acum s-a lasat pagubasa si are incredere deplina in tine. dar cu fiecare zi, tu ii faci sa-i fie din ce in ce mai greu sa vrea sa aiba incredere in tine, ii inspiri teama ca maine cabana s-ar putea prabusi. increderea ei s-a cazat la tine, si avea de gand sa stea pe-acolo destul de multa vreme, dar tu ai inceput sa darami, caramida cu caramida, unul cate unul, peretii candva rezistenti ai cabanei..