cei ai mei, de la mine

poate am idealizat relatia asta. prea multe asteptari, prea multe certuri, prea multa iubire. poate ca o sa ne fie bine, poate nu. dar e o alegere pe care mi-o asum, pentru ca orice om are o limita. o limita a acceptarii, pentru ca celelalte sunt infinite. poate, pana la urma, nu sunt buna de asa ceva si imi doresc prea multe. nevoile mele, la fel ca limitele tale[*] sunt nemarginite. dar eu ma astept sa primesc macar un sfert din cat ofer, nu cer mai mult. nu e un schimb corect, dar stiu ca ofer mult mai mult decat ar oferi altii, ma ofer pe mine tie, gratis, fara sa fie nevoie sa faci ceva, ci doar sa ma iubesti. de fapt, sa ma convingi ca ma iubesti. si nu e nevoie decat sa ma tii, sa imi spui in fiecare zi ceva frumos, sa-mi dovedesti ca tii la mine zi de zi, orice s-ar intampla, oricine ar interveni. pentru ca daca tu spui ca simteai fata de mine iubire adevarata, ea nu se pierde. niciodata. ea va ramane acolo pentru totdeauna. si indiferent ce se va intampla, tot pe mine ma vei iubi, iar eu tot pentru tine voi avea sentimente care vor fierbe la foc incet, ca apoi, cand sau daca vor avea ocazia, sa explodeze din nou si sa poata arde la aceeasi intensitate ca pana acum. poate timpul micsoreaza durerea, si intensitatea, si puterea amintirilor, dar dragostea adevarata ramane in sufletul tau.

*- prin limitele tale, ma refer la orice, mai putin iertare si acceptare si, poate, iubire fata de mine